Accesari

Azi365
Total575993

Guests : 64 guests online
Powered by CoalaWeb

Iuliu Roşiianu, portar la juniorii CFR Cluj, dorit de englezi

Evaluare utilizator:  / 9
Cel mai slabCel mai bun 


Fotbalul românesc trece printr-o perioadă mai puţin fastă şi pentru că înlocuitorii unei generaţii de aur întârzie să apară. Toată lumea se uită la meciurile din prima ligă, după care comentează mediocritatea unui campionat care nu reuşeşte să aducă în faţa iubitorilor balonului rotund fotbaliştii de care avem nevoie pentru a ne califica şi noi în competiţiile importante. Una din explicaţii ar fi lipsa preocupării pentru echipele de copii şi juniori, pepinierele din care marile echipe, oriunde în lume, îşi cresc viitoarele staruri.


Ceea ce se întâmplă în fotbal întâlnim în toate disciplinele sportive româneşti, semn că s-au făcut şi se fac în continuare greşeli ce vor marca sportul românesc. Cu toate acestea, copiii dotaţi apar mereu şi se chinuie să ajungă la marea performanţă. Din păcate, reprezentanţii unor cunoscute echipe din Europa, vorbim de fotbal, vin periodic în ţară şi caută copii talentaţi pentru a-i creşte şi a-i lansa în sportul de marea performanţă. Iuliu Roşiianu este un tânăr băimărean, de 16 ani, care a intrat în atenţia scouterilor englezi, urmând ca în perioada următoare să fie văzut de cei de la West Ham United. A început cu sportul de la patru ani, respectiv arte marţiale în Baia Mare. A fost legitimat şi a câştigat mai multe grade în Wing Chun Kung-fu. După patru ani, a lăsat artele marţiale şi s-a dus la fotbal, dorind să fie un portar de ispravă. Aşa a început Iuliu să joace fotbal la FC Baia Mare, după care a urmat SC Xela Baia Mare şi Salina Ocna Şugatag. La ultima echipă a jucat până în 2013.
 

În ianuarie anul trecut, Iuliu Roşiianu este luat de CFR Cluj, una din puţinele echipe româneşti care au dezvoltat echipele de copii şi juniori, după modelul fotbalului european. La noua echipă, tânărul băimărean a început să joace, să prindă echipa după perioada de acomodare şi de observaţie. A devenit un jucător de bază şi a fost remarcat şi de mai marii clubului, Iuliu Mureşan şi Árpád Pászkány.
 

Dincolo de statutul de junior la CFR, Iuliu a participat de stagii de pregătire la Academia lui Hagi, fiind remarcat în meciurile jucate în ţară. În urma acestor stagii de pregătire, tânărul băimărean a fost notat şi urmărit şi de căutătorii de talente din Europa. Iar 2014 a venit cu o invitaţie la un trial de pregătire în Slovacia. Invitaţia a venit din partea unei asociaţii sportive formate de renumiţi foşti portari în fotbalul internaţional în anii ’90. Just4keepers a plecat ca o asociaţie care prezenta echipament sportiv.

Foşti sportivi din mai multe ţări din Europa răsăriteană au început această activitate, mergând în ţările în care au activat ca portari de succes la echipe de top. După un timp, intrând în contact cu echipe de juniori, au hotărât să urmărească evoluţiile celor mai promiţători juniori din multe ţări şi la momentul împlinirii vârstei de 16 ani sunt prezentaţi unor mari cluburi din Europa. Aceste selecţii preliminare s-au făcut şi în România. Aşa a fost remarcat Iuliu de către Szilard Kantar, unul dintre antrenorii acestei asociaţii.

Sportivul băimărean a fost invitat în Slovacia, în localitatea Galanta, la Peterborough United FC Academy. Au fost prezenţi 60 de tineri portari, între care unul a fost din România, respectiv Iuliu Roşiianu.

Deplasarea a însemnat un efort al părinţilor, dar acolo stagiul de pregătire, cu tot ce implică, a fost asigurat de asociaţia ce se ocupă de găsirea unor portari de perspectivă. Dintre cei chemaţi la pregătire vor fi selectaţi şase ce vor continua.
 

Pentru tânărul băimărean se pare că s-au deschis porţile afirmării. În perioada următoare va fi urmărit de reprezentanţi ai clubului englez West Ham United, dar şi de cei de la Celtic Glasgow.

http://www.gazetademaramures.ro/iuliu-rosiianu-portar-la-juniorii-cfr-cluj-dorit-de-englezi-14812

Share