Accesari

Azi424
Total1685235

Guests : 8 guests online
Powered by CoalaWeb

Revanșa lui Tomiță – Ulmeniul se impune la Recea!

Evaluare utilizator:  / 1
Cel mai slabCel mai bun 


ACS Recea – Viitorul Ulmei 1 – 2 (0-2)

Fără doar și poate, eliminarea Ulmeniului din Cupa României de către ACS Comuna Recea nu le-a picat foarte bine echipei antrenate de Dorin Toma, și au așteptat momentul potrivit pentru REVANȘĂ.
Revanșă care a venit tocmai în etapa 4 a Ligii 3, în care ACS Recea venea după două victorii și un egal iar Viitorul Ulmeni după o victorie, un egal și o etapă în care au stat. De altfel, meciul cu ACS Recea a fost și primul susținut de Viitorul Ulmeni în deplasare, în actuala ediție a campionatului.

Meciul de la Recea a adus în tribunele Stadionului Comunal din Săsăr foarte multă lume, dornică să vadă la lucru cele două divizionare din Liga 3. După 90 de minute, Viitorul Ulmeni s-a impus cu 1-2 (0-2), prin golurile înscrise de Bota (min.50 din 11 m), respectiv Feraru (min.5) și Borota (min.33).

Dincolo de acest rezultat este clar că victoria Ulmeniului este de fapt victoria antrenorului Dorin Toma care și-a așezat foarte bine echipa în teren, a știut să o motiveze în așa fel încât să plece victorios de la Recea și cu toate cele 3 puncte.
De cealaltă parte elevii antrenați de Romică Buia și Ovidiu Mic își continua seria meciurilor slabe făcute după scandalul iscat în Cupa României, când au fost eliminați la masa verde de Metalurgistul Cugir. ACS Recea a părut pe toată perioada partidei o echipă fără soluții, cu un joc de multe ori haotic, fără un mijloc laborios și cu majoritatea duelurilor pentru minge pierdute, fără claritate în fața porții și cu o apărare șubredă.

Începutul bun de campionat al elevilor lui Romică Buia au aprins oarece speranțe că echipa s-ar putea bate la primele locuri pentru promovare. Doar că, pentru a pregăti fiecare meci așa cum se cuvine sunt necesare mai multe activități care să asigure o atmosferă bună la echipă, propice performanței. Fără un minimm de cantonament în care să-i ai pe jucători alături, măcar pentru socializare, dacă nu pentru pregătirea psihologică a meciului, fără o organizare mai bună în jurul echipei, doar să strângi jucătării chiar înaintea primului fluier, e puțin probabil că vor exista prea multe rezultate pozitive.

Ne facem că uităm solicitarea acreditării făcute de către gazde la începutul meciului, când nici măcar nu ai eliberat așa ceva, și ne referim doar la partea care privește strict echipa de fotbal. Conducerea administrativă de la Recea ar trebui să se hotărască dacă se dorește performanță sau nu,caz în care vor avea surpriza ca unii dintre jucătorii care au semnat până în iarnă să nu-și dorească prelungirea contractelor. În tribună au fost și reprezentanți de la Olimpia Satu Mare, și vor mai veni și alții la următoarele partide. Dacă totuși se dorește performanță la Recea, atunci ar fi cazul ca partea adminsitrativă să se întrunească de urgență pentru a se pune TOȚI de acord asupra acestor condiții minime ce trebuie asigurate echipei de fotbal. În jurul ecchipei există oameni care au mai lucrat în fotbal și măcar sfatul lor ar fi bun și ar trebuie luat în vedere.

Cât despre acreditare, nu pot să nu observ că același ȘEF de dispozitiv CUCU, care asigura ordinea și la meciurile echipei FCM Baia Mare, nu cerea acreditare la meciurile din Liga 2, ne-a poftit respectuos în tribune. Nu vrem și nici nu facem vreo legătură (deloc) întâmplătoare cu Dan Hotico...Doamne ferește!

În urma acestui rezultat ACS Comuna Recea a coborât pe locul 6, în timp ce Viitorul Ulmeni a urcat pe poziția 4, ambele cu câte 7 puncte.

Felicitări Dorin Toma! Felicitări Viitorul Ulmeni!

ACS Comuna Recea – Viitorul Ulmeni 1-2 (0-2)
Stadion Comunal Săsar, spectatori cca.800
Au înscris: Bota (min.50 din 11 m), respectiv Feraru (min.5), Borota (min.33)
Arbitrii: Mircea Ardelean (Arad) – la centru, Alin Mureșan (Cluj Napoca), Claudiu Doarvoaș (Hunedoara)
Observatori: Marian Salomir (Cluj Napoca) , Emil Kemeneș (Baia Mare)

ACS Comuna Recea: Bota – Pașca, Urs, Lang, Gherman, Cuc, Chinde, Valer Giurgiu, Mureșan, Mahia Deac, Adrian Ster. Rezerve: Roșiianu – Asăujan, David Andrei, Taraczoki, Sabadâș, Rațiu, Serge. Antrenori: Romică Buia (principal), Ovidiu Mic (secund).

Viitorul Ulmeni: Danciu – Ignat, Vanca, Trif, Șerban, Alex Moș, Borota, Balmoș, Ardelean, Gherman, Feraru. Rezerve: Anișoreac – Varga, Chiorean, Dănuț Sabou, David, Boje, Gherman. Antrenori: Dorin Toma (principal), Bogdan Cristian (secund).

Sursa foto: Dan Buia

Share