„U” Cluj `98 a invins CFR `99 cu 3 – 0 (2 – 0)
Manjii pregatiti de Alin Cazan n-au reusit sa faca fata cu brio adversarilor de la „U” Cluj `98, pe terenul carora au jucat sambata, intr-un meci care-a contat pentru cea de-a doua etapa a returului din cadrul Campionatului Judetean Juniori C Cluj.
Meciul s-a jucat la baza „Dan Anca”.
Diferenta de un an dintre cele doua echipe s-a vazut atat in gabaritul jucatorilor, dar si in forta acestora, insa meciul s-a rupt dupa ce „sepcile rosii” au deschis scorul din nimereala, un jucator voind sa centreze, insa a lovit mingea cu exteriorul piciorului iar cu ajutorul vantului care a batut destul de tare pe parcursul jocului, mingea a prins un efect ciudat si portarul Iuliu Mihail Rosiianu n-a mai putut-o scoate de sub transversala, desi a fost pe minge.
Derby de foc si orgolii: CFR `99 joaca sambata la „U” Cluj I
Sambata de la ora 11.30, la Baza Sportiva „Dan Anca” din Cluj – Napoca se va disputa un mai altfel de meci al orgoliilor, intre ocupantele pozitiei a doua si a treia din Seria I a Campionatului Judetean Juniori C Cluj, adica intre gazdele de la „U” Cluj si copiii nostri de la CFR `99.
In tur „sepcile rosii” s-au impus cu scorul de 2 – 0, insa formula de echipa etalata acum si inscrisa la AJF pentru acest retur de antrenorul Alin Cazan este cu totul si cu totul alta, in sensul ca acum echipa este formata exclusiv din copii nascuti in 1999.
Echipa ar fi fost si in acest caz mai puternica daca nu ar fi fost imprumutati doi copii la CFR I, adica la echipa antrenata de Vasile Gheorghe si altii doi la Juniorii D.








.png)









