Accesari

Azi158
Total365763

Guests : 3 guests online
Powered by CoalaWeb

INTERVIU CU PORTARUL IULIU MIHAI ROŞIIANU

Evaluare utilizator:  / 2
Cel mai slabCel mai bun 

 
„Faceţi ce vreţi, dar faceţi-o cu inima!”


Gelu Dragoş: - Domnule Iuliu Roşiianu, ştiam că meseria de portar incumbă multe responsabilităţi. Nu ştiu dacă ai cunoscut faptul că anumite gafe ale unor portari celebri români circulă şi azi şi se pun pe seama lor anumite necalificări deşi meciul se joacă în 11 jucători!
Iuliu Mihai Roşiianu: - Da, aceasta meserie de portar este, fără să fiu subiectiv, cel mai greu post din fotbal, dar şi cel mai frumos, într-un fel.

E frumos pentru ca eşti un jucător special , diferit de restul, echipamentul de altă culoare faţă de colegi, ai alte reguli, nu alergi după minge, ea vine la tine, vezi tot timpul jocul din spate şi ce este mai frumos decât să ştii că echipa are încredere în tine şi tu o salvezi în momentele cele grele iar victoria, egalul, sunt datorită ţie. Desigur că implicând multă responsabilitate, probabilitatea de a greşi este mai mare dar… asta este meseria şi din păcate, toţi greşim, greşeala vine tot timpul dar e important când vine şi cum poţi să o repari împreună cu echipa. Este foarte important ca atunci când greşeşti ca portar să ai un psihic tare şi să poţi să treci peste acel moment,dar când eşti un portar de calitate echipa va veni în ajutorul tău sprijinându-te, pentru că din păcate vorba aia veche este foarte adevărată „dacă un atacant din 10 ocazii ratează 9 şi dă un gol, e cel mai bun, dacă un portar din 10 şuturi apără 9 şi greşeşte la unul, echipa a pierdut din vina ta!”
 Cunosc desigur şi câteva gafe ale portarilor români, recunoscute în lume, cum ar fi a lui Tătăruşanu cu Twente sau Tibi Lung cu Dinamo când apăra la Steaua, dar eu unul nu prefer să ma uit la gafe, nu ele sunt de urmărit!
G.D. – Ştii că marele portar Necula Răducanu, pe la sfârşit de carieră a fost la Baia Mare?!
      I.M.R:  - Da, ştiu despre el că a fost un portar de calitate pe vremea lui şi cum aş putea să nu ştiu de singurul portar prins în offside! Apoi că a jucat la Campionatul Mondial de fotbal din 1970 alături de Cornel Dinu, Mircea Lucescu, Florea Dumitrache, Liţă Dumitru...
G.D. - Ce te-a adus la Naţionala României, era să zic ca în celebrul film Brigada Diversă, „Ce te recomandă  în afară de munca şi talentul tău”?!
I.M.R - Ce pot să spun despre mine fără să duc lipsă de modestie, sunt un portar care dirijează echipa bine din spate, nu îmi tace gura de loc pe teren, joc cu sufletul pe teren, şi poate asta lipseşte la mulţi fotbalişti din România, să joace cu inima şi să dea totul pe terenul de fotbal, am un joc de picior bun care ajută echipa la construcţie, stau „sus” în teren, nu mă retrag pe linia porţii, sunt foarte rapid în mişcări, reflexe bune, detentă excelentă, am cam toate calităţile de care am nevoie pentru a acoperi lipsa mea de înălţime.Desigur că mai am multe de învăţat şi mult de muncit pentru a ajunge la un nivel înalt în fotbal, dar sunt disponibil la muncă.
G.D. -  Povesteşte-ne despre debutul tău în fotbal.
I.M.R - M-am îndreptat spre fotbal în ciuda faptului că deja practicam wing chun kung fu, datorită domnului Nelu Hotico, fost jucător al lui FC Baia Mare, care m-a văzut pe terenul de atletism de lângă Sala Sporturilor cum mă jucam cu tatal meu, el trăgându-mi la poarta făcută din pietre şi mi-a spus că am talent şi să mă apuc de fotbal. După, au apărut „problemele”, ghete de fotbal, echipament de portar, mănuşi şi alte accesorii. De când am intrat la vârsta de 8 ani la primul antrenament la Baia Mare am rămas legat de acest sport pe viaţă. De atunci totul a decurs bine, am avut mulţi oameni care m-au ajutat, m-au îndrumat  spre atingerea idealului meu şi am evoluat de la zi la zi, de la an la an şi sper să fac asta în continuare, până voi ajunge, doamne ajută, în poarta lui Real Madrid!
G.D. Ce frumos! M-aş bucura să-ţi împlineşti visul! În afară de Casillas, cine mai este reprezentativ pentru tine, sau să pun întrebarea altfel, Prunea sau Stelea, Dukadam sau Silviu Lung, Coman sau Bălgrădean?!
I.M.R. - Din portarii enumeraţi mai sus doar Bălgradean este un portar pe placul meu, desigur ceilalţi sunt portari cu calitate, sau au fost, dar de un alt gen decât al meu. Din România urmăresc un singur portar, Eduard Stăncioiu, portarul echipei mari a A.S.A.Târgu Mureş. Îl urmăresc la fiecare meci de acasă când sunt copil de mingi, stând în spatele porţii lui şi urmărindu-i cu atenţie fiecare mişcare de la încălzire sau din meci. Ce îmi place la el este jocul de picior foarte bun, pe lângă alte calităţi pe care le are.
G.D. Stăncioiu are o eleganţă în joc dar şi un echipament la care ţine, ceva în genul lui „Ţeţe” Moraru. Apropo, echipamentul sportiv ajută la performanţă? Cât costă?!
I.M.R. – Da, echipamentul contează mult, foarte mult, nişte ghete de calitate te pot ajuta foarte mult într-un meci sau nişte mănuşi de portar, trebuie să ai ghete adecvate la starea terenului: moale, tare. Orice pereche de ghete de calitate costă peste 300 de lei, deci vreo 2 trebuie să ai pe puţin dacă te respecţi ca şi fotbalist, iar mănuşile de portar cam tot la fel costă şi ele, desigur o singură pereche nu îţi ajunge deci…Da, să faci fotbal e destul de scump, dar.. investiţia de moment împreună cu seriozitate şi muncă şi o doză mică de noroc, se va întoarce de nenumărate ori mai mult.
G.D. - Suportul fanilor este important? Cum este să joci cu un stadion gol şi cu unul plin? Cum este să joci alături de suportul familiei?
I.M.R. - Din păcate, eu la juniori încă nu am parte de stadioane pline, de fani care să cânte în spatele meu. Dar sunt conştient că e una să joci pe un stadion gol şi e alta să ai lângă tine 20, 30, 40 de mii de oameni, să îţi cânte numele o galerie sau să te aplaude un stadion întreg, e ceva nemaipomenit, la asta visez eu, să îmi cânte un stadion plin de oameni numele, să mă aplaude la intrarea de pe teren şi la ieşire. Familia a fost şi este întotdeauna aproape de mine şi m-a sprijinit în orice moment al carierei mele, fie el bun sau rău, până la urmă asta este important, mai ales la vârsta asta, să ai un umăr pe care să pui capul la greu.
G.D.- Spune-mi un antrenor de portari care ţi-a marcat cariera?  În ce fel?

I.M.R. - Sincer toţi au fost importanţi, toţi au pus ceva în cariera mea, de la toţi am  învăţat ceva nou. Cei mai importanţi au fost: Vasile Şleam „Puiu” cum îi zice lumea, Costică Mia şi Horia Cârlan. Domnului Mia îi mulţumesc că a insistat şi a muncit alături de mine şi a reuşit să „dea burta jos”, el a fost cel care m-a terorizat la antrenamente spunându-mi că sunt gras, că ce bun aş fi de n-aş fi gras, că ce bine m-aş mişca dacă n-aş avea fundul mare şi tot aşa până când am reuşit să le dau jos pe toate! ”Puiu” Şleam a fost primul antrenor al meu de portari, dar de la el am învăţat multe de abia când m-am întâlnit cu el a doua oară la vârsta de 11 ani, el a văzut că sunt muncitor şi îmi dorea să mă ridic la un nivel înalt în fotbal şi deja se schimba problema, intrasem în „poarta mare” nu mai jucam pe teren redus, deci era deja altceva. Datorită lui am ajuns să stau „sus” în teren şi tot datorită lui am un joc bun de picior, pe lângă tot ce implică fazele unui joc, poziţionare, ieşiri ,degajări, etc. El era tot timpul lângă mine la meciuri şi îmi corecta greşelile din teren, iar următoarea zi la antrenament îmi explica unde greşeam şi de ce. Horia Cârlan a fost antrenorul meu de la CFR 1907 Cluj Napoca, am lucrat cu el puţin dar am învăţat de la el multe în scurta perioadă, este un profesionist şi sincer, el nu este un antrenor de juniori ci de echipa mare, dar am avut noroc să lucrez cu el, făcând antrenamente de nivelul echipei mari şi cu aparate la acelaşi nivel. Toţi antrenorii de portari m-au plăcut datorită devotametului meu şi seriozităţii mele la antrenament.
G.D. Ne apropiem de sfârşitul acestui interviu. Vreau să te întreb despre cea mai tare paradă şi cel mai greu atacant pe care l-ai avut şi l-ai învins prin paradele tale?
I.M.R. - Fără să par plin de mine sau îngâmfat, nu pot să spun că am avut vreodată un atacant care să mă sperie sau care să mă scoată din minţi, să nu pot să intervin în faţa lui. Cât despre parade sau intervenţii, sincer să fiu nu pot să spun care a fost mai importantă, toate sunt importate fiindcă prin ele nu nu am luat gol, asta este cel mai important.
G.D. - Câteva cuvinte pentru tinerii fotbalişti maramureşeni, ţinând cont că tu eşti „vechi”, adică ai jucat la CFR Cluj Napoca, ASA Târgu Mureş şi ai mai fost şi la Academia Hagi.
I.M.R. - Aţi pus o întrebare de parcă eu aş avea deja 30 de ani şi vreo 5 campionate câştigate …Nu sunt „vechi”, încă sunt tânăr şi mai am multe de învăţat, nu sunt eu cel în măsură să dau sfaturi. Cât despre Academia Hagi, am fost doar la o probă acolo, nu am jucat nici un meci oficial pentru ei. Sper ca peste ani să pot să dau acele sfaturi, să scrie în CV-ul meu echipe de renume, de ce nu ?!
G.D. - Un gând pentru cititorii acestui articol, şi de ce nu, pentru mine, Gelu Dragoş, un prieten al tatălui tău de pe vremea când tu erai elev la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”.
I.M.R. -  Să fie sănătoşi, să trăiască viaţa cu zâmbetul pe buze şi să facă ce vor, dar.. să  facă din inimă acel lucru şi totul va fi bine. Pentru dumneavoastră, vă doresc din nou sănătate, să aveţi cât mai multe bucurii ca şi profesor, să vă ţină prietenia cu tatăl meu în continuare şi vă spun acelaşi lucru: Faceţi ce vreţi, dar faceţi-o cu inima. Doamne ajută !

Gelu Dragoş,
membru  A.P.S.R

http://izvoarecodrene.blogspot.ro/2015/04/interviu-cu-portarul-iuliu-mihai.html

Share