Respect, recunoaştere şi valoare la Cupa „Laurean Costin”
Zece echipe de juniori B şi C de la mai multe cluburi din România şi-au disputat, în perioada 8-10 august, premiile puse în joc în cadrul Cupei „Laurean Costin”, organizată pe terenurile de fotbal ale Academiei de Sport din Târgu-Mureş. Competiţia a fost iniţiată de societatea Citadin Prest SA, prin directorul general Iancu Laurean Costin, în memoria lui Laurean Costin, fost preşedinte al clubului ASA Târgu-Mureş şi un susţinător al activităţii fotbalistice din „Oraşul trandafirilor”.
In memoriam Laurean Costin
După două zile bogate în meciuri extrem de spectaculoase, duminică, 10 august, cele mai bune formaţii au fost premiate de Iancu Laurean Costin, care a mulţumit partenerilor care s-au implicat în organizarea competiţiei şi i-a felicitat pe toţi participanţii, sportivi şi antrenori deopotrivă. „A fost un debut promiţător care ne facem să credem în continuitatea acestui eveniment care îşi propune să promoveze valorile sportive autentice şi să perpetueze memoria celui care a fost Laurean Costin. Cupa „Laurean Costin” va deveni un eveniment cu tradiţie, deoarece intenţionăm ca următoarea ediţie să capete anvergură, implicând mai multe echipe de top, într-o competiţie a valorilor şi a spiritului sportiv. Au câştigat cei mai buni, a câştigat fair-play-ul, valoarea şi profesionalismul, toate acestea sub egida „Respect – Recunoaştere – Valoare”. Mulţumesc partenerilor noştri, clubului de fotbal ASA Târgu-Mureş, reprezentat de domnul Cherteş Cristian, şi domnului viceprimar Claudiu Maior”, a spus Iancu Laurean Costin. „Nu uitaţi că această competiţie este ca un maraton: important este să ajungi aici, cu toţii sunteţi câştigători pentru că aţi crezut în reuşita voastră, pentru că v-aţi antrenat într-o competiţie a celor mai buni”, a completat directorul general al societăţii Citadin Prest SA.
CFR Cluj, prima la Juniori B
La categoria Juniori B (născuţi în anul 1999) ierarhia finală a fost următoarea: CFR Cluj (locul 1), ASA Târgu-Mureş (locul 2), LPS Bistriţa (locul 3) şi Inter Star Sibiu (locul 4).
Au mai fost premiaţi: Alin Moldovan (Cel mai bun jucător, CFR Cluj), Iuliu Roşiianu (Cel mai bun portar, ASA Târgu-Mureş) şi Robert Kallo (Golgheter, CFR Cluj).
Poli Iaşi, câştigătoare la Juniori C
La categoria Juniori C (născuţi în anul 2000) clasamentul final a fost următorul: Poli Iaşi (locul 1), Kinder Sângeorgiu de Mureş (locul 2), CFR Cluj (locul 3), ASA Târgu-Mureş 1 (locul 4), Inter Star Sibiu (locul 5) şi ASA Târgu-Mureş 2 (locul 6).
Au mai fost premiaţi: Paul Lucaciu (Cel mai bun portar, CFR Cluj), Hossia Ovidiu (Golgheter, Kinder Sângeorgiu de Mureş) şi Alexandru Arion (Cel mai bun jucător, ASA Târgu-Mureş).
http://www.zi-de-zi.ro/foto-respect-recunoastere-si-valoare-la-cupa-laurean-costin/#ad-image-0








.png)









