Iuliu Mihail ROȘIIANU, UN NUME DE CARE O SĂ MAI AUZIM. SCANDAT DE STRĂINI!

Nu avea nici patru ani. Parcă era doar un punct pe harta destinului. Vorbea puțin. Nu ziceai că-i fiu de jurnalist. Pentru prima dată l-am remarcat la un antrenament de arte marțiale. Era primul său antrenament. Prima sa luptă. Poate și prima bătălie cu destinul. Privirea. I-am remarcat-o din prima. Tăioasă, completată de un zâmbet șiret pe colțul gurii. Un tablou ce-mi spunea că despre Iuliu Mihail ROȘIIANU o să mai aud. Atunci i-am făcut primele fotografii. Nu l-am urmărit constant dar evoluția sa în lumea sportului m-a obligat să-l remarc din ce în ce mai des. Nu și-a continuat luptele pe tatami dar și-a mutat războaiele pe alte tărâmuri. Pe terenul de fotbal.
Juniorii C ai CFR – ului au invins a treia oara la rand Pro Junior Cluj

Dupa ce in primavara anului trecut elevii pregatiti de Alin Cazan s-au impus cu scorul de 4 – 0 si dupa ce chiar inainte de Paste scorul a fost unul de tenis, 6 – 1, in meciul disputat astazi la Baza CMC din Cluj – Napoca tabela a indicat „numai” 5 – 1.
Ca un facut, in toate meciurile disputate la pauza scorul a fost acelasi, 2 – 0.
In primul meci a marcat Cristi Magherusan de doua ori, Dani Hetea si Bogdan Milandru.
In al doilea meci Dani Hetea si Cristi Magherusan au inscris de cate doua ori fiecare, alaturi de Cret Catalin si Adrian Pop.
Juniorii CFR-ului au dat o noua lectie de fotbal celor de la Ardealul

La Baza Ardealul din Cluj – Napoca juniorilor gazde nu le-a mers deloc bine sambata, cand au inregistrat infrangeri pe linie la categoriile de varsta D, C si B.
Pustii din Gherla s-au impus cu 4 – 2 in fata Juniorilor D gazde, apoi au inmceput meciurile de orgolii cu alb – visinii pregatiti de Alin Cazan si Mihai Pop.








.png)









