Un portar de mare viitor, Iuliu Mihail Roșiianu
Aşa cum am mai spus, un eveniment sportiv important are loc în aceste zile în Baia Mare, Tabără exclusivă pentru portari „Just4keepers”, condusă de fostul portar Mihai Şteţca, tabără care va avea loc în perioada 16 – 18 iulie 2014 la Baia Mare. Invitaţi speciali sunt la această manifestare sportivă Martin Ruiz Sanchez – Murcia, Jose Angel Oyonarte Garcia – Murcia, ambii din Spania, Kantar Szilard din Slovacia şi bineînţeles Mihai Ştetca. Cu această ocazie portarul băimărean Iuliu Mihail Roşiianu va demonstra celor care-l urmăresc de ceva vreme, că este o mare speranţă a fotbalului românesc pe postul lui de portar.
Despre Iuliu M. Roşiianu, UN JUNIOR CARE “BATE” LA POARTA PERFORMANŢEI

Portarul-junior Iuliu Mihail Roşiianu despre care Detectivul de Presă ŞOC! scria nu de multă vreme că va ajunge mare dacă îşi continuă cursul fotbalistic ca până acum, a mai bifat două performanţe notabile. De câteva zile, la nici 15 ani şi jumătate a debutat la echipa de seniori FC Baia Mare, liga a III-a, într-un meci amical iar în data de 9 iulie s-a transferat la Centrul de Excelenţă Copii şi Juniori, ASA Târgu Mureş. Cu această ocazie am realizat un video-reportaj despre acest copil minune dintre buturile porţii de fotbal pentru care se bat deja echipe din ţară şi străinătate.
Tinerii fotbalişti Iuliu Roşiianu şi Adrian Şter la CFR 1907 Cluj Napoca
Inceputul de an aduce surprize in perioada de transferari, Iuliu Rosiianu si Adrian Ster, de la Salina Ocna Sugatag, fiind primii vizati de CFR Cluj Napoca pentru intarirea lotului, in vederea castigarii suprematiei judetului Cluj, in competitie cu Ardealul Cluj Napoca.
Iuliu Rosiianu, portar la echipei Salina Ocna Sugatag ’99, remarcat in meciurile de campionat, turnee si Cupa Regiunilor, competitie care conteaza pentru formarea echipei nationale a Romaniei Uder ’15, a fost solicitat de campiona en-titre a Romaniei la categoria de varsta de 13 ani, pentru evolutiile sale foarte bune atat in campionatul juniorilor “C”, cat si in “Cupa Regiunilor” si numeroaselor turnee la care a obtinut titlul de “Cel mai bun portar”.
Aflat in competitie cu Salina Ocna Sugatag pe primul loc in campionatul juniorilor “C”, cu sanse la castigarea titlului de campioana judeteana, Adrian Ster a intrat in vizorul celor de la CFR Cluj Napoca si datorita evolutiilor sale foarte bune in meciurile amicale desfasurate impotriva CFR-istilor, cat si golurilor inscrise in poarta lor.








.png)









